Locul din bucătărie unde trebuie să stea frigiderul. Așa eviți să se strice

Locul din bucătărie unde trebuie să stea frigiderul. Așa eviți să se strice
Publicat: 22/11/2023, 13:20

Frigiderele sunt printre cele mai comune electrocasnice din casele românilor, iar mulți dintre noi avem senzația că putem să punem acest aparat în orice loc din casă.

Nimic mai fals, spun specialiștii, care atrag atenția că frigiderul se poate strica dacă este pus într-un loc nepotrivit în locuință.

Astfel, în rândurile de mai jos, puteți afla care este locul cel mai bun în care să vă amplasați frigiderul și locurile pe care ar fi bine să le evitați, arată PlayTech.

În primul rând, este foarte important să știți că distanța dintre frigider și perete este extrem de importantă, la fel cum este și distanța dintre acest aparat electrocasnic și celelalte obiecte din încăpere.

Cum trebuie poziționat frigiderul

Ei bine, în momentul în care decideți să amplasați frigiderul în bucătărie, de exemplu, este important să țineți cont de faptul că acesta trebuie să aibă un spațiu de ventilație de cel puțin 20 de centimetri. În acest mod veți crește și eficiența energetică a aparatului, economisind energie electrică și evitând suprasolicitarea frigiderului.

La fel, este ideal ca distanța dintre frigider și restul aparatelor sau mobilei din jur să fie de cel puțin 15 centimetri, din aceleași considerente.

Totodată, trebuie să țineți cont și de faptul că veți avea nevoie să deschideți ușa aparatului, motiv pentru care va trebui să vă asigurați că există suficient spațiu între frigider, perete și restul aparatelor din bucătărie pentru a nu întâmpina probleme.

De asemenea, pentru ca frigiderul tău să se deschidă ușor, trebuie lăsat suficient spațiu între perete și mobilă pentru ca atunci când îi deschizi ușa să nu se lovească nici de perete, nici de alte obiecte.

Cât rezistă carnea de pui în frigider

Puiul este cunoscut ca o alternativă sănătoasă pentru carnea roșie, dar păstrarea sa în frigider, sub formă crudă sau gătită, poate deveni riscantă pentru sănătate.

Carnea, în general, trebuie păstrată în condiții optime, dar cea de pui are un risc crescut de contaminare bacteriană.

Astfel că depozitarea acestui tip de carne devine foarte importantă, pentru a evita să o transformăm într-o sursă de îmbolnăvire, scrie Adevărul.

Potrivit Healthline.com, păstrarea puiului în frigider este varianta utilizată de majoritatea oamenilor, dar mulți se întreabă cât îl pot menține la frigider cu adevărat.

Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite a făcut precizări cu privire la cât timp poate fi păstrată carnea de pui la frigider, fără să fie congelată. Citește mai mult…

Sursa foto: Shutterstock

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Este interzis total pentru cei care au telefoane mobile. Toată lumea trebuie să respecte
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Bacteriile intestinale ajută organismul să lupte cu tumorile, au descoperit cercetătorii
×